Ești apusul și răsăritul meu de poveste!

28 sept. 2018

Dacă se trezește și nu sunt lângă ea, plânge. Mă caută peste tot, mă striga cum știe ea, în limba ei, și vin, vin intr-un suflet. Alerg și o iau în brațe să îi alin lacrimile. Simt cum se liniștește deși inima îi bate tare, și mă ceartă, mă ceartă printre sughiț-uri dar se lipește și mai strans de mine. Minunea asta mică mi-a întors universul pe dos, și ador să îl aranjez din nou. Dependența ei pentru mine mă face fericită, îmi hrănește sufletul. De data asta chiar aș vrea un peștișor de aur în viața mea să imi îndeplinească trei dorințe.

atasament copil

E ora în care visează îngerași, cred că se joacă cu ei. Îi place sa se joace, de fapt asta face toată ziua. Stau captivă toată ziua în lumea ei și nu mă satur. Acum îmi amintesc exact ce am facut cu copilaria mea.

Astăzi mi-am adus aminte cât de colorate sunt desenele animate, și cât farmec au animalele vorbitoare. Mă surprind râzând. Oh! Sunt încă un copil!

O cunosc pe de rost, și cu ochii închiși, iar ea, zâmbetul ei când mă vede, e soarele cu milioanele lui de raze, și curcubeul, și toată fericirea pamântului și a cerului împreună. Zâmbet până la urechi și inima plină de flori. Grădină de fericire. Ea știe că eu sunt totul pentru ea dar oare știe că fără ea sensul vieții mele ar fi gri?

Ochii și inima mea sunt paznici, zile și nopți. Neobosită și nedormită. Mi-am bătut recordul de mii de ori în aceste opt luni și devin neânfrântă. Nopțile au devenit frânturi de vise și ea. Aș fi putut alege somnul, la fel cum nașterea putea deveni în amintirile mele, o cicatrice, dar nu! Cunosc importanța mea pe pamânt.

Știam că încă nu mă săturasem de joacă cand a aparut. Astăzi zilele mele fac opt luni. Măine, peste timp îi voi împleti parul pentru grădiniță.Tot ce a primat până la ea, unele banalități, sunt umbre uitate în trecut. Îmi păstrez iubitul și ceașca de ceai. El mă ține în brațele veșnice ale iubirii.

A plouat în seara asta. Mi-am adus aminte că e toamnă și că este anotimpul meu de inspirație . Prima toamna din viața ta. Promit că voi salva toate amintirile și ți le voi povesti de parca ar fi aievea. Anul trecut pe vremea asta te plimbam printre frunze. Îmi imaginam toate aceste sentimente. Știam că vei fi sensibila și plină de grație.

Serile noastre sunt scurte dar pline de romantism, mi-aș dori să moștenești asta de la mine. Ești atât de dulce somnoroasă, capul tău micuț pe pieptul meu, ochii devin mici si plapânzi. Mă cuprinzi ca pe o melodie. Somnul tău e în brațe la mami,și ești în siguranța. Mă privești din când în când de frică să nu plec și tresari, dar mă vezi aici, chiar în inima ta, respirând lângă tine cu aceeași suflare.

Când se trezește și are chef de joacă în pătuțul ei, o admir. Se rostogolește dintr-un capăt în altul și gângurește, vorbește cu jucăriile ei. Oare ce le spune? O privesc fără încetare și-mi cer timpul sa stea! Știu că momentele astea sunt unice, știu că ea este unică. Când mă vede, eu devin centrul ei de fericire și de zambet. În ochii ei margelați, albaștri, impecabili, văd iubirea. Îmi cere din privire să o iau în brațe. O iau și fug cu ea intr-o alta zi de copilărie.

Îi place sa stea pe mine sau lângă mine, lipită. Oh! Visul meu nu mi-a arătat secvențele astea superbe.

Știi? Draga mea! Zilele și nopțile de plâns și nesomn… Nu! Nu sunt uitate, doar că ce trăiesc acum este armonie. Lină apă, cer senin.

Zilele nu sunt identice, decât timpul poate fi ceasul. Noi, doua flori de miere. Iubește-ma copilul meu până dincolo de universul acesta imens. Mușca-mă, trage-mă de păr, fură-mi somnul din nopți și zile. Dar iubește-mă.

E târziu dar inspirația mă cuprinde la ceas de seară, când se așterne liniștea peste case și ganduri. Stelele au făcut coroniță, iar luna doarme în patul fermecat. E un întuneric splendid. Sunt nerăbdătoare să se faca dimineața să-ți pregătesc micul dejun. Ești apusul și răsaritul meu de poveste.

Autor Ana Omelianovici
Arhiva:
Website: Ana Omelianovici