Mamă, vreau să-ți șterg grijile din suflet!

27 mart. 2018

Grija. Ce cuvânt scurt și ce însemnătate poate avea… Stau întinsă pe un fotoliu și sorb dintr-o ceașcă de ceai, dar gândurile mele sunt atât de zburdalnice încât uită de mine de tot.

mama

Sunt mama, asta e motivul pentru care si nepasarea se stransforma in ganduri profunde. Urc si cobor niste scari in mintea mea cu ochii deschisi in lumina de la veioza si aud respiratia ei… Sofia… dar clar ca astea sunt sentimente de mama… si grijile?

Ce ma fac cu ele? Imi apare in minte fragmente din copilarie, sublim timp si atunci si acum cand sunt niste amintiri. Desi pare greu de crezut am capul plin de filme, ruleaza amintirile pe banda fermecata.

Toata viata mi-a placut sa ma joc. Nu! Nu de-a soarecele si pisica, chiar si un joc de cuvinte ma poate trezi dintr-un somn adanc.Acum insa cand este ea ma joc cu adevarat caci am intrat intr-o lume a alintaturilor si a inceputul inceputurilor. De parca m-am nascut eu asa ma simt, de parca as afla acum cu adevarat cum am aparut pe lume. Asta poate fi si povestea mea. As vrea sa cred ca am primit la fel de multe imbratisari! As minti acum sa spun ca m-am pus vreodata pe primul loc. Intotdeauna mi-a placut sa am grija de cei din jur si mai apoi sa ma gandesc la mine, clar ca din punctul asta de vedere nu ma pot considera moderna. Pana si astologul mi-a citit in stele ca am rolul protectiv si ca ar trebui sa ma gandesc si la mine ca sa reusesc pe plan profesional. Dar sunt atat de implinita cu rolul pe care il detin de aproape doua luni de zile incat fata mea nemachiata si parul nearajat ma fac atat de frumoasa in fericirea ochisorilor ei.

Acum sunt in punctul ala cand imi spunea mama mea ca voi ajunge, abia acum, simt si o inteleg cu adevarat! Doamne! Oare prin cate griji a trecut? Cate nopti nedormite, cate ganduri nestiute, cate lacrimi…

Cand am nascut-o pe Sofia am plans, am plans toata ziua si adoua zi si acasa, am plans de fericire, plangeam si ma bucuram? Ce poate fi mai minunat decat sa iti strangi in brate pruncul pe care l-ai tinut in burtica noua luni? Ma declar o eroina! Da, am reusit!

„Copilul nu datoreaza parintelui viata,CI CRESTEREA!” Cat adevar in cuvintele astea desi le multumesc parintilor mei pentru ambele!Stiu acum ca si-au sacrificat viata pentru noi, acum stiu… a fost nevoie de timp ca intreaga mea fiinta sa simta asta si nu exista multumiri. Se spune ca uneori poate fi tarziu… Nu! Nu este niciodata tarziu sa simti, sa iubesti, sa fii fericit, sa ierti. Ce multumiri sa le aduci, cate stele cate flori? Cate ganduri?

Ma tot gandesc sa imi fac o lista cu dorinte. Sunt pregatita. A venit momentul sa ma gandesc unde voi sadi primul copac. Uneori nu este de ajuns doar propria umbra. M-as inveli cu frunze.
Mama! Ce dor nebun ma leaga de tineretea ta, de frumusetea ta. Daca as da timpul inapoi as vrea sa-ti sterg grijile din suflet!

Autor Ana Omelianovici
Arhiva:
Website: Ana Omelianovici